Interviu Forbes.ro: „Textele pe care le generează AI pot fi inspiraționale, dar nu le poți lua cu copy-paste ca să le folosești”

Am vorbit cu mare plăcere pentru Forbes Romania despre AI, servicii adaptate și eficiente, planuri pe termen scurt și lung: 

White Image, parte a grupului internațional Mediapost Hit Mail, este o agenție specializată în soluții de loializare prin e-mail. Primul contact cu un client pornește de la nevoia sa de a comunica pe zona de e-mail.

Agenția furnizează două tipuri principale de servicii: partea de tehnologie, adică deține propria platformă prin care gestionează baze de date, livrează mesajele, monitorizează și generează rapoarte, și partea de servicii de consultanță și crearea unor mesaje care urmăresc să aibă impact și să fie adaptate la schimbările care se întâmplă în tehnologie.

Andrei Georgescu: „Asta înseamnă nu doar să scrii frumos niște mesaje, ci să segmentezi baza de date cât mai bine, să vezi fiecare grup de persoane cam la ce-ar răspunde mai bine și să încerci să creezi mesaje adaptate cât mai bine fiecărui segment.”

Businessul White Image a marcat o stagnare în 2022. „N-am simțit nici creșteri, nici scăderi. Am fost cam pe-acolo. Totuși, dacă ne uităm la volume de e-mail-uri trimise, acestea au fost foarte mari când a început pandemia”, declară Andrei Georgescu. În 2020, creșterea acestor volume a fost de 5%-10% față de 2019, dar în 2021 a fost o explozie, creșterea fiind de 30%-40%. Anul 2022 a însemnat pentru White Image lansare unor noi servicii, printre care cel de Customer Relationship Management (CRM).

În 2023, White Image a realizat mai multe proiecte sofisticate de automatizări. A integrat în platforma sa zona de ChatGPT, care face recomandări de texte și subiecte pentru diverse comunicări. Dar marea surpriză, care iese din zona strictă de e-mail marketing, a fost câștigarea unui pitch de creație pentru un brand care se va lansa în curând, cu prezență offline – Andrei Georgescu a evitat să nominalizeze brandul.

„Totuși, focusul nostru rămâne în continuare pe zona de date și e-mail marketing, dar acoperim toate laturile unei agenții full-service. Nu ocolim în niciun fel zona de creație”, precizează Georgescu.

Interviul complet poate fi citit aici.